Pandișpan cu vișine

2.4K
Pandișpan cu vișine – un desert de vară, pufos, dulce-acrișor, delicios! O rețetă simplă, de notat, încercat și ținut aproape!

Am fost un copil norocos!
Am crescut într-o familie obișnuită, cu obiceiuri simple, cu duminici petrecute acasă și mese întinse servite în sânul familiei. Acum văd, cu ochi de adult, că am avut parte de o copilărie privilegiată. Și sper să fiu capabilă să transmit și copiilor mei dragul de momentele simple petrecute în jurul mesei!

Acest pandișpan simplu cu vișine și aluat sfărâmat pe care l-am postat anul trecut pe Instagram era nelipsit de pe masa noastră întinsă vara chiar sub vișinul uriaș din curte. Și îl refac în fiecare vară, cu dor de copilărie, în încercarea de a rememora măcar una dintre duminicile deloc ieșite din comun, dar totuși extraordinare, petrecute acasă…

Personal, ador toate prăjiturile la tavă cu fructe și, pe lângă pandișpanul simplu cu vișine, vara mai pregătesc pentru ai mei și cea mai bună prăjitură cu căpșuni sau negresa asta delicioasă cu zmeură. A, era să uit de prăjitura rustică cu cireșe care e delir sau ceva! Așa cum v-am zis, ador prăjiturile cu fructe și nu mă pot decide care e preferata mea! Oricare dintre rețete o veți alege, veți merge la sigur, garantat!

Pandișpan simplu cu vișine

Prep Time 15 minutes
Cook Time 45 minutes
Total Time 1 hour

Equipment

  • tavă dreptunghiulară (30x35cm)
  • Mixer
  • Cuptor

Ingredients

  • 5 ouă
  • o priză de sare
  • 200 g zahăr
  • 200 ml lapte
  • 200 ml ulei
  • o linguriță esență de vanilie
  • 400 g făină
  • linguriță praf de copt
  • 350 g vișine fără sâmburi
  • 70 g unt
  • 70 g făină
  • 70 g zahăr
  • o linguriță praf de scorțișoară

Instructions

  • Încingeți cuptorul la 180°C.
  • Tapetați o tavă cu unt și hârtie de copt.
  • Separați albușurile de gălbenușuri și bateți albușurile spumă cu o priză de sare. Când albușurile s-au transformat în spumă, adăugați zahărul treptat. Mixați până când obțineți o spumă fermă și lucioasă.
  • Mixând în continuare, adăugați gălbenușurile unul câte unul, apoi încorporați uleiul.
  • Cu ajutorul unei spatule, încorporați în 3-4 tranșe făina cernută cu praful de copt, alternând cu laptele. Nu supramixați!
  • Turnați compoziția în tava pregătită, apoi așezați vișinele deasupra.
  • Amestecați untul rece cu zahărul, făina și scorțișoara și frământați ușor cu degetele până când obțineți un aluat sfărâmicios.
  • Presărați aluatul peste vișine în strat uniform.
  • Coaceți prăjitura la 180°C fără ventilație timp de 40-45 minute, sau până când o scobitoare introdusă în mijlocul prăjiturii iese curată.
  • Lăsați prăjitura să se răcească complet, apoi feliați și serviți. Opțional, mai puteți presăra zahăr pudră!
Course: Dessert
Cuisine: Romanian
Keyword: Bakery, pandișpan, vișine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close