Go Back
5 from 2 votes

Mini Panettone

Servings 8 bucăți
Prep Time 30 minutes
Cook Time 40 minutes
Resting time 3 hours
Total Time 4 hours 10 minutes

Equipment

  • Mixer planetar
  • Cuptor
  • tavă de muffins sau Ramekins

Ingredients

Pentru preferment:

  • 100 g apă
  • 125 g făină manitoba proteina peste 13%
  • 5 g drojdie uscată

Pentru aluat:

  • 250 g făină manitoba
  • 5 g drojdie uscată
  • 75 g zahăr
  • 1 ou
  • 1 gălbenuș
  • 50 ml lapte
  • ¼ linguriță sare
  • 10 g lichior de portocale
  • o linguriță esență de vanilie
  • 50 g unt la temperatura camerei

Pentru umplutură:

  • 100 g merișoare
  • 50 g stafide
  • 50 g portocală confiată cuburi

Pentru asamblare:

  • 1 ou (pentru uns)
  • 10 g lapte (pentru uns)
  • 20-30 g zahăr cristale

Instructions

  • Aluatul va avea trei faze de dospire și da, toate sunt esențiale pentru a coace un panettone aerat și pufos, deci nu săriți peste timpii de dospire.
  • Într-un bol, amestecăm 100g apă călduță (dacă aveți un termometru pentru bucătărie, temperatura apei trebuie să aibă maxim 37°C, este temperatura perfectă pentru activarea drojdiei), 125g făină și 5g drojdie uscată. Amestecăm toate ingredientele cu o furculiță și acoperim bolul cu o cască de duș. Acesta este prefermentul pentru panettone și trebuie lăsat să crească 45 minute sau până când își dublează volumul.
  • Pregătiți restul ingredientelor, lăsându-le la temperatura camerei.
  • După ce prefermentul și-a dublat volumul, putem pregăti aluatul. În bolul unui mixer planetar amestecăm 250g făină cu 5g drojdie uscată. Peste amestecul de făină și drojdie adăugăm prefermentul, apoi restul ingredientelor (atenție! la temperatura camerei!), mai puțin untul și fructele uscate.
  • Cu ajutorul cârligului pentru aluat, frământați aluatul timp de 4-5 minute, până când obțineți o bilă de aluat elastic.
  • Acoperiți bolul cu aluat cu o cască de duș și lăsați aluatul la dospit într-un loc cald timp de 45 minute, sau până când aluatul își dublează volumul.
  • După ce aluatul și-a dublat volumul, adăugați untul moale și fructele uscate și mai frământați 3-4 minute. Dacă fructele uscate vi se par prea mari, le puteți tăia în bucăți mai mici.
  • Împărțiți aluatul în opt părți egale și formați opt bile de aluat pe care le așezați în formele de copt. Tava mea este din silicon și nu a fost nevoie să o tapetez cu unt sau făină. Dacă folosiți hârtiuțe pentru muffins, din nou, nu este nevoie să le ungeți cu nimic. Totuși, dacă folosiți o formă teflonată sau vase Ramekins, este necesar să le tapetați cu unt și un strat subțire de făină, sau folosiți hârtie de copt.
  • După ce ați așezat aluatul în forme, le lăsați să dospească din nou într-un loc cald până când își dublează volumul (o oră a durat la mine).
  • Când aluatul a crescut suficient de mult, ungeți mini panettone cu amestecul de ou bătut și lapte, apoi presărați cristalele de zahăr!
  • Coaceți mini panettone în cuptorul încins la 180°C timp de 35-40 minute. După primele 25 minute, am așezat o coală de hârtie de copt peste panettone pentru a nu se arde. Vă recomand să îi verificați mai devreme de 40 minute dacă știți că aveți un cuptor care arde mai puternic.
  • După coacere, lăsați mini panettone să se răcească în forme câteva minute, apoi îi scoateți din forme și îi lăsați să se răcească complet înainte de a-i tăia/servi.

Notes

Voi reveni cu poze și instrucțiuni și pentru „Marele Panettone”, curând!
Author: Diana
Course: Dessert
Cuisine: Italian
Keyword: Bakery