Go Back

Găluște cu prune

Prep Time 20 minutes
Cook Time 15 minutes
Total Time 35 minutes

Ingredients

Pentru găluște:

  • 500 g cartofi albi fierți în apă cu sare (cartofii se cântăresc fierți și decojiți)
  • 2 ouă mari
  • 30 ml ulei de floarea soarelui
  • 50 g griș de grâu
  • o linguriță sare
  • 325 g făină albă
  • 20-25 prune mici fără sâmburi (dacă aveți prune mari, folosiți doar o jumatate de prună pentru o găluscă)

Pentru asamblare:

  • 50 g unt
  • 100 g pesmet
  • 100 g zahăr
  • o linguriță scorțișoară

Instructions

  • Fierbeti cartofii în coajă în apă cu sare.
  • Lăsați cartofii fierți să se răcească complet, apoi îi decojiți și îi dați pe răzătoarea mică.
  • Adăugați ouăle, sarea și uleiul și amestecați ingredientele cu o lingură.
  • Adăugați ingredientele solide (făina și grișul) și frământați aluatul cu mâna. Aluatul va fi lipicios și vă va tenta să adăugați făină. Nu o faceți! 😊
  • Luați o bilă de aluat, aplatizați-o în palme și puneți în mijlocul ei o prună fără sâmbure. Dacă prunele sunt mari, puneți doar jumătate de prună. Modelați galuștile cu mâinile înfăinate și așezați-le pe o suprafață înfăinată.
  • Într-o oală încăpătoare, puneți apă la fiert. Când apă a fiert, adăugați două lingurițe de sare și găluștile cu prune. Fierbeți găluștele în două-trei tranșe. Evitați sa puneți prea multe găluște pentru a nu se lipi între ele. Fierbeți găluștile 12 minute.
  • În timp ce găluștele fierb, topiți untul într-o tavă, adăugați pesmetul și lăsați-l să se rumenească. Adăugați la final zahărul și scorțișoara.
  • Scoateți galuștele din apă, scurgeți-le cu spumiera și adăugați-le în tava cu pesmet.
  • Acoperiți-le cu pesmet pe toată suprafața.
  • Serviți găluștele calde! Trebuie totuși să vă avertizez că și reci sunt delicioase :)
Course: Dessert
Cuisine: Romanian
Keyword: Quick & Easy