Într-un bol de yena (recomand) se bat ouăle cu telul ca şi la omletă, după care adăugăm zahărul şi sucul de lămâie. Fixăm bolul într-o cratiţă cu apă în aşa fel încât fundul bolului să nu atingă apa şi fierbem toată compoziţia la baie de aburi, amestecând energic, încontinuu cu un tel, până când compoziţia capătă consistenţa unei smântâni.
În primele cinci minute, amestecul va forma o spumă la suprafaţă (se poate observa în cea de-a doua imagine de mai jos), dar spre finalul procesului de fierbere (care la mine a durat cam 15 minute), crema se îngroaşă, iar telul lasă urme (după cum vedeţi în ultima imagine din setul de mai jos).
Luăm bolul de pe cratiţa cu apă şi adăugăm untul tăiat bucăţi. Amestecăm până la topirea untului, după care aşezăm o folie alimentară pe toată suprafaţa cremei (pentru a evita formarea unei pojghiţe) şi dăm bolul la rece! Crema obținută se numește lemon curd, este extrem de gustoasă și poate fi folosită cu succes la multe deserturi.
După răcirea completă, amestecăm lemon curd-ul cu cei 125 ml frișcă bătută. Nu folosim mixerul, ci o spatulă, făcând mișcări circulare ample, de sus in jos.
Umplem crusta (răcită complet) cu spuma de lămâie și așezăm feliile de portocale roșii după plac. Ornăm cu frunze de mentă proaspată. Servim imediat!