Într-un bol, amestecați drojdia uscată și zahărul împreună cu apa călduță și acoperiți bolul cu un șervet uscat. Lăsați drojdia să se activeze.
Adăugați făina, sarea și uleiul și frământați (manual sau cu cârligul mixerului planetar) un aluat pe care îl transferați într-un bol uns cu ulei de măsline. Acoperiți aluatul cu o cască de duș/folie alimentară și lăsați-l la dospit timp de 40 minute într-un loc călduț, ferit de curenți de aer – cuptorul pornit pe funcția de dospire este o idee excelentă.
Radeți brânzeturile.
Puneți piatra de copt pe raftul din mijloc al cuptorului și porniți cuptorul la 250°C. Piatra de copt este un excelent conductor al căldurii și este de preferabil să o folosiți pentru pizza, pide sau chiar pentru pâine. Piatra de copt ajută la formarea unei cruste uniforme.
După dospire, împărțiți aluatul în patru bucăți egale și formați patru bile de aluat.
Cu sucitorul, întindeți pe rând câte o bilă de aluat, dându-i formă ovală. Transferați aluatul pe o hârtie de copt.
Așezați bucăți mici de mozzarella pe marginea aluatului și rulați aluatul spre mijloc, acoperind mozzarella și sigilând marginile bine cu degetele. Lipiți capetele aluatului, dându-i forma unei bărcuțe.
Ungeți fiecare pide cu o lingură de sos de roșii, presărați brânzeturile și spargeți câte un ou în mijlocul fiecărei pide.
Ungeți marginile pidei cu ou bătut și presărați semințe de susan alb sau negru.
Transferați fiecare pide cu tot cu hârtie de copt pe o planșetă (tocător subțire sau fundul unei tăvi), apoi transferați pide în cuptorul încins, pe piatra de copt.
Coaceți fiecare pide la 250°C timp de 12 minute sau până când marginile ei devin aurii, iar oul este gătit.
Pregătiți următoarea pide cât timp cea anterioară se coace.
După coacere, presărați frunze proaspete de busuioc, tăiați fiecare pide felii și serviți cu poftă.