Pide sau pizza turcească

1.8K

Pide sau pizza turcească sunt niște bărcuțe făcute din aluat dospit, cu marginile ridicate spre interior și umplute cu carne tocată, brânză sau alte toppinguri la alegere. Sunt coapte pe piatra de copt la temperatură mare și sunt absolut delicioase.

Mergi la rețetă!

Vă spun sincer că nu știu dacă mi-ar plăcea să mânânc pide în varianta lor originală, cu carne tocată și ou. Nu am încercat, dar pur și simplu nu mă încântă ideea. Desigur că e doar preferința mea, iar asta nu înseamnă că nu sunt delicioase și nici măcar că nu îmi vor plăcea când le voi gusta pentru prima dată! În general simt despre anumite combinații că nu îmi vor plăcea și nici măcar nu le încerc. Îmi vine acum în minte Shakshuka – ouă poșate în sos de roșii – un fel de mâncare originar din Orientul Mijlociu care arată super apetisant dar pe care încă nu l-am încercat pentru că nu sunt convinsă că îmi place combinația de ouă poșate cu sos de roșii. Dar hey, that’s just me!

Slavă Domnului că în bucătărie putem fi creativi, așa că putem folosi pentru pide sau pizza turcească orice topping ne place. Eu am ales să le umplu cu trei tipuri de brânză (cheddar, mozzarella și blue cheese) și să sparg un ou deasupra. Știți cum a fost oul ăla moale on top of everything? Genial! Gălbenușul moale a curs în farfurie și am înmuiat marginile pidei în el. Ce idee mi-a mai trecut prin cap? Am ascuns niște bucățele de mozzarella în marginile pidei și au fost astfel și mai pline de savoare. Ne-au plăcut foarte mult și voi mai face, mai ales că se pregătesc rapid și nu presupun cine știe ce efort. Evident că vă îndemn și pe voi să le încercați și să îmi spuneți dacă v-au plăcut!

Dacă sunteți fani pizza, pe blog găsiți și rețeta de pizza la tavă care nouă ne place foarte mult.

Pide turcești

Servings 4 pide
Prep Time 10 minutes
Cook Time 12 minutes
Resting time 40 minutes
Total Time 1 hour 2 minutes

Equipment

  • Mixer planetar (opțional)
  • piatră de copt
  • Cuptor

Ingredients

Aluat:

  • 20 ml ulei de măsline
  • 150 ml apă
  • o linguriță zahăr
  • 4 g drojdie uscată
  • 300 g făină albă tip 550
  • ½ linguriță sare

Umplutură:

  • sos de roșii
  • mozzarella
  • cheddar
  • blue cheese
  • 4 ouă

Asamblare:

  • mozzarella
  • 1 ou
  • semințe de susan

Instructions

  • Într-un bol, amestecați drojdia uscată și zahărul împreună cu apa călduță și acoperiți bolul cu un șervet uscat. Lăsați drojdia să se activeze.
  • Adăugați făina, sarea și uleiul și frământați (manual sau cu cârligul mixerului planetar) un aluat pe care îl transferați într-un bol uns cu ulei de măsline. Acoperiți aluatul cu o cască de duș/folie alimentară și lăsați-l la dospit timp de 40 minute într-un loc călduț, ferit de curenți de aer – cuptorul pornit pe funcția de dospire este o idee excelentă.
  • Radeți brânzeturile.
  • Puneți piatra de copt pe raftul din mijloc al cuptorului și porniți cuptorul la 250°C. Piatra de copt este un excelent conductor al căldurii și este de preferabil să o folosiți pentru pizza, pide sau chiar pentru pâine. Piatra de copt ajută la formarea unei cruste uniforme.
  • După dospire, împărțiți aluatul în patru bucăți egale și formați patru bile de aluat.
  • Cu sucitorul, întindeți pe rând câte o bilă de aluat, dându-i formă ovală. Transferați aluatul pe o hârtie de copt.
  • Așezați bucăți mici de mozzarella pe marginea aluatului și rulați aluatul spre mijloc, acoperind mozzarella și sigilând marginile bine cu degetele. Lipiți capetele aluatului, dându-i forma unei bărcuțe.
  • Ungeți fiecare pide cu o lingură de sos de roșii, presărați brânzeturile și spargeți câte un ou în mijlocul fiecărei pide.
  • Ungeți marginile pidei cu ou bătut și presărați semințe de susan alb sau negru.
  • Transferați fiecare pide cu tot cu hârtie de copt pe o planșetă (tocător subțire sau fundul unei tăvi), apoi transferați pide în cuptorul încins, pe piatra de copt.
  • Coaceți fiecare pide la 250°C timp de 12 minute sau până când marginile ei devin aurii, iar oul este gătit.
  • Pregătiți următoarea pide cât timp cea anterioară se coace.
  • După coacere, presărați frunze proaspete de busuioc, tăiați fiecare pide felii și serviți cu poftă.
Course: Appetizer
Cuisine: International
Keyword: Pizza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close