Negresa cu prune se întâmplă atunci când prunele întâlesc ciocolata și rezultă o prăjitură perfectă pentru zilele de vară târzie.
Prunele sunt fără îndoială cele mai reprezentative fructe pentru sfărșitul verii și începutul toamnei. Culoarea lor movulie mă încântă de fiecare dată și mă îndeamnă să le încerc în diferite combinații. Prăjitura pufoasă cu prune postată aici, a făcut furori pe blog luna aceasta, însumând peste 20000 de accesări. Unii dintre voi ați încercat-o, iar mulți dintre voi mi-ați transmis un feed-back pozitiv, motiv pentru care vă vin în întâmpinare cu o nouă rețetă de prăjitură cu prune, de data aceasta având o bază de negresă cu ciocolată. Am combinat ciocolata cu prunele pentru prima dată și a fost un mare succes, oricât de sceptică recunosc că am fost la început!
Rețeta de negresa cu prune am găsit-o în una din revistele pe care zilele trecute le-am răsfoit, nu pot sa-mi amintesc daca era vorba de ”Libertatea pentru femei” sau ”Ioana”, scuze! Oricum ar fi fost, rețeta prezintă mai multe modificări față de rețeta originală și v-o las mai jos! Crusta de migdale este un aport personal și oferă o textură și un gust minunate prăjiturii. Atât de mult îmi plac migdalele deasupra prăjiturilor cu fructe încât le-aș pune de fiecare dată.
Brownie plum cake
Equipment
- Cuptor
- Mixer
- o tavă dreptunghiulară cu dimensiunile de 35x25cm
Ingredients
- 20 prune
- 6 ouă
- 6 linguri zahăr
- 6 linguri făină
- 1 linguriță praf de copt
- 1 linguriță coajă de lămâie
- 1 linguriță esență de vanilie
- 100 g ciocolată neagră
- 100 g ciocolată cu lapte
- 2 linguri cacao
- 4 linguri smântână dulce
- 20 g unt
- o mână de fulgi de migdale (opțional)
Instructions
- Topiți la baie de aburi ciocolata împreună cu untul, smântâna dulce și cele două linguri de cacao. Lăsați amestecul de ciocolată să se răcească complet.
- Separați albușurile de gălbenușuri. Bateți albușurile spumă tare cu un vărf de cuțit de sare apoi încorporați zahărul ploaie și mixați până la topirea acestuia.
- Adăugați gălbenușurile unul câte unul, continuând să mixați la viteză mare.
- Adăugați aromele (esența de vanilie și coaja de lămăie) și încorporați cu grijă făina amestecată cu praful de copt (punând câte o lingură o dată), amestecând ușor cu o spatulă.
- Împărțiți compoziția în două părți egale. În prima parte adăugați ciocolata topită și răcită, amestecând cu grijă până la încorporare!
- Turnați compoziția cu ciocolată în tava tapetată cu hârtie de copt, nivelați cu un cuțit lat, după care turnați și a doua parte a compoziției rămase, întinzând-o peste cea de ciocolată și, de asemenea, nivelând-o.
- Dați tava la cuptorul încins la 180°C și coaceți timp de 10 minute. În acest timp curățăm prunele de sâmburi și le tăiem pe jumătate. Le punem într-o farfurie întinsă și le presărăm cu puțină scorțișoară. În rețeta originală era specificată o cantitate de 50 ml lichior de migdale și zeama de la o lămâie în care se înmuiau prunele. Am ales să presar doar scorțișoară, nu îmi place prea mult lichiorul și nici esențele de migdale.
- După 10 minute de stat la cuptor, scoateți tava cu prăjitura și așezați prunele cu partea tăiată în sus! Opțional, presărați și o mână de fulgi de migdale. Dați din nou tava la cuptor pentru încă 25-30 minute, sau până când prăjitura trece testul scobitorii.
- Se lasă să se răcească în tavă, se îndepărtează hârtia de copt și se feliază.