Orecchiette cu sos de zucchini

2.5K
Orecchiette cu sos de zucchini sunt cea mai sigură cale de parcurs pentru un prânz perfect gustos și rapid.
Sari la rețetă!

Înainte să las rețeta acelui buckle cu zmeură și înghețată pe care vi l-am arătat pe Instagram în stories, am reușit în sfârșit să fotografiez o farfurie cu pastele noastre preferate: orecchiette cu sos de zucchini. Și trebuie să acord prioritate rețetei pentru că fiecare zi care trece fără să aveți rețeta asta e o zi pierdută, trust me! 😁

De când am descoperit rețeta la vecina mea (care a locuit muuuuulți ani în Italia) o fac mereu. Pastele sunt delicioase, hrănitoare și rapid de făcut. De data aceasta le-am făcut cu orecchiette, dar de-a lungul timpului le-am făcut și cu fusilli, tagliatelle sau spaghete. Prefer totuși tipul acesta de paste pentru că le mănâncă mai ușor copiii 😊

Tot în categoria ”prânz simplu și rapid” trebuie să includ și rețeta de paste cu ciuperci și sos roșu și să vă invit să o încercați. Succesul în rândul mesenilor voștri va fi garantat, de la mic la mare 🙂

P.S. Am primit multe poze cu această rețetă de paste încercată de voi și toți ați ajuns la aceeași concluzie ca și mine: rețeta e grozavă și copiii o adoră. Iar eu mă bucur că îmi este întărită convingerea că aceste paste sunt minunate.

Orecchiette cu sos de zucchini

Servings 4 porții
Prep Time 10 minutes
Cook Time 15 minutes
Total Time 25 minutes

Equipment

  • aragaz
  • Blender

Ingredients

  • două linguri ulei de măsline
  • o linguriță unt
  • doi căței usturoi
  • un dovlecel (prefer zucchini)
  • 150 ml smântână lichidă
  • sare și piper după gust
  • parmezan ras
  • 4 porții din pastele preferate

Instructions

  • Tăiați dovlecelul în felii subțiri.
  • Încingeți uleiul într-o tigaie și căliți usturoiul tocat timp de un minut (nu îl lăsați să se ardă!)
  • Adăugați untul, apoi feliile de dovlecel. Căliți dovlecelul câteva minute cu sare și piper.
  • Când dovlecelul se înmoaie, adăugați smântâna lichidă și fierbeți amestecul timp de 4-5 minute la foc mediu.
  • Transferați amestecul în vasul unui blender, adăugați parmezan ras și mixați timp de câteva secunde, până când obțineți un sos fin.
  • Fierbeți pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj, apoi amestecați-le cu sosul.
  • Serviți cu parmezan ras!
Course: Main Course
Cuisine: Italian
Keyword: Pasta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close