Serie limitată de articole scrise din dragul de acasă. Autori: bloggers, copywriters, jurnaliști, oameni cu drag de casă!
Reiau seria postărilor „Acasă e parte din mine” cu un invitat extrem de special și drag mie într-o zi și mai specială, pentru că nu putea fi o zi banală cea în care Nicole s-a născut! Nicole Amariei este Priscila pentru cei mai mulți dintre noi, un om cu un suflet imens și o personalitate și creativitate aparte! Este cofondator Digital Tribe Studio – nu doar o agenție de marketing, ci ACEA agenție de marketing care îți poate pune afacerea în valoare indiferent că ai nevoie de un brand, de reprezentare în social media sau de un site! De asemenea, de puțin timp, Nicole este membru fondator al Aliat Marketing – prima comunitate a antreprenorilor și profesioniștilor în Marketing și Comunicare din Sibiu. Nicole este, pe lângă o minte creativă, un om pe care te poți baza oricând ai nevoie și nu se va da în lături niciodată din a da o mână de ajutor celor care i-l cer! Și cel mai mult admir la ea perseverența și capacitatea de a porni oricând la drum cu un optimism incurabil și un râs inconfundabil, iar aventurile ei le împărtășește pe Instagram, unde postează locurile minunate în care ajunge împreună cu soțul ei! Ladies and gentlemen, please welcome Nicole!
Acasă înseamnă tot ceea ce îmi aduce aminte de copilărie, de rădăcini, de simplitate.
Pentru mine, acasă este mai mult decât un loc fizic. Nu e doar o casă, o cameră sau un pat confortabil. Acasă înseamnă tot ceea ce îmi aduce aminte de copilărie, de rădăcini, de simplitate. E cortul improvizat dintr-o pătură cu motive balcanice, pe care îl construiam în garsoniera copilăriei. Sub acea pătură era locul meu de refugiu, unde mă simțeam în siguranță și unde îmi imaginam povești fantastice. Acasă e locul acela special, care nu poate fi înlocuit – acel colț de liniște unde totul era bine!
Dar acasă nu înseamnă doar patru pereți. E balta de după ploaie unde, copil fiind, stăteam desculță și „serveam” mâncăruri imaginare, modelate din noroi, așa-zisele placintele din papalașcă. Acasă e gustul simplu al pâinii cu gem sau al salamului de vară, mâncăruri care atunci păreau un adevărat festin.
Asta e acasă pentru mine – mâncarea simplă, autentică, pregătită cu dragoste în mijlocul naturii.
De fiecare dată când mă gândesc la mâncarea care mă face să mă simt „acasă”, îmi vin în minte mesele câmpenești de la culesul fânului. Încă îmi place să gătesc aceleași preparate la ieșirile noastre de camping: mămăligă cu brânză și ouă, pește prăjit, slănină afumată și, bineînțeles, porumb fiert. Mirosurile astea îmi aduc aminte de copilărie și de momentele de pură bucurie în familie. Asta e acasă pentru mine – mâncarea simplă, autentică, pregătită cu dragoste în mijlocul naturii.
Și dacă vorbim despre „acasă”, nu pot să nu pomenesc de coliva cu bomboane, și cana de email în care beam apă rece de izvor. E ceapa împletită ce stă în pod, un simbol al hărniciei de la țară. Acasă e și berea de la magazinul din sat, unde nu doar că te răcorești, dar și întâlnești toți vecinii, schimbând o vorbă și un zâmbet.
Acasă, pentru mine, înseamnă și locurile de suflet din România. Fie că e liniștea mistică de la Sarmizegetusa Regia, frumusețea Sfinxului sau atmosfera medievală a unei biserici fortificate unde se organizează un mini-festival transilvănean, toate aceste locuri mă fac să simt că sunt parte din ceva mai mare decât mine – o moștenire de care sunt profund mândră.
Și nu în ultimul rând, acasă este fiecare drum Brambura pe care îl fac alături de soțul meu. Fiecare hotel în care ne-am cazat, fiecare camping unde am poposit cu microbuzul nostru multivan, fiecare moment petrecut în natură e o mică bucățică din „acasă”. Și poate cel mai frumos simbol al „acasă” este punga de pufuleți pe care o împărțim de fiecare dată când călătorim. De aici și poreclele noastre de „Pufa și Pufu”, sau, cum ne spunem cu drag, „familia Pufulete”.
Povestea noastră cu pufuleții a început acum 12 ani, când ne-am aventurat într-o ieșire de camping pe o vreme ploioasă. După o călătorie lungă și plină de peripeții, am ajuns la destinație, unde am început să pregătim un gulaș sub umbrelă, dar persoanele care trebuiau să aducă pâinea erau blocate în trafic. Așa că am mâncat gulașul cu pufuleți, iar momentul acela, deși improvizat, a fost pur și simplu minunat.
Dar poate cel mai important, acasă sunt oamenii. Oamenii cu care râzi până la lacrimi, care îți înțeleg privirea fără să spui nimic. Sunt acei oameni care, deși nu sunt zilnic lângă tine, păstrezi cu ei legături magice. Acasă e dorul de toate aceste momente, de glumele și jocurile pe limba noastră, de socializarea reală, fără bariere.
Iar cel mai frumos aspect este că acest „acasă” e în continuă evoluție.
Cu drag,
Nicole Priscila
brambura.ro
