Serie limitată de articole scrise din dragul de acasă. Autori: bloggers, copywriters, jurnaliști, oameni cu drag de acasă!
Așa cum v-am obișnuit, încerc să invit să scrie pentru această rubrică duminicală oameni care își pun cu ușurință sufletul pe hârtie. Lorrie este o prezență caldă și luminoasă în Instagramul românesc, feministă, iubitoare de frumos și, evident, un foodie veritabil – motivul pentru care inițial am început să o urmăresc. Acum îi găsesc contribuția online și feed-ul utile din și mai multe puncte de vedere, dar mai ales pentru că încearcă prin idei originale să educe prezența în online a tuturor celor care folosesc social media ca modalitate de exprimare. Îmi place mult Lorrie și te invit să o descoperi și tu din următorul articol care îi aparține! Apoi trebuie să o urmărești și pe Instagram! ❤
“Acasă e acel sentiment inexplicabil, care nu este asociat cu o persoană, o mâncare, un loc, ci vine din adâncul ființei tale, oferindu-ți o stare de siguranță.”
Acasă – simplu, dar complex. Un amalgam de sentimente care parcă se schimbă pe zi ce trece. Odată, acasă însemna strada Eliberării, un loc unde bunica mi-a făcut cunoștință cu Dumnezeu și mi-a spus că nimic nu este imposibil. Tot ea, m-a făcut să mă îndrăgostesc de salata de vinete și plăcinte cu brânză. Iar bunicul se amuza de faptul că “țin mătura în mâna ca pe un stilou” și spunea “Ministru te faci!”. Sper că nu l-am dezamăgit, dar cu siguranță m-a ajutat să am planuri mari pentru viața mea.
M-am născut cu un sentiment puternic de neastâmpăr, pe care credeam că îl liniștesc fugind de ceea ce înseamnă acasă, dar târziu am realizat că spre asta alergam. Să descopăr, să mă regăsesc și să pot să mă simt acasă oriunde. Pentru că este o stare.
Acum 6 ani m-am mutat in Londra, iar experiența aceasta m-a maturizat mai mult decât aș fi crezut. Singură, la capăt de lume, cum ne place nouă să spunem, sau, străin între străini. Teoretic, ar fi trebuit sa fie o soluție temporară, pentru câteva luni, dar țara aceasta a avut ceva aparte să-mi ofere și… m-a înfiat. Mă simt mai acasă decât acasă. Acel sentiment inexplicabil, care nu este asociat cu o persoană, o mâncare, un loc, ci vine din adâncul ființei tale, oferindu-ți o stare de siguranță. Aici, diferite case și adrese au însemnat, temporar, acasă. Uneori, o cameră micuță, cu o bucătărie pe care o împărțeam cu alte persoane din casă, alteori, o cameră mare, spațioasă, în case victoriene și cu multe obiecte scumpe de artă. Fiecare loc mi-a oferit un sentiment unic. Poate nu este pe placul multora să schimbe casa unde locuiesc, să învețe o nouă zonă, dar în Londra este ceva normal. Am căutat atât de mult sentimentul de acasă în fiecare loc în care am stat, dar nu l-am regăsit în agitația unui oraș atât de mare și am evadat. Locuiesc într-un orășel micuț, nu departe de castelul Windsor, unde locuiește Regina Elisabeta, iar zona este superbă. Te pierzi admirând case frumoase, zone verzi interminabile, parcuri pline de flori, căprioare..și oameni zâmbitori. Într-un final, am găsit acel vibe de acasă. Rutina zilnică. Magazinul românesc de unde cumpăr vinete și mă întorc în timp. De fiecare dată când vizitez orașul copilăriei, mă plimb pe străzi, melancolică. Același lucru mi se întâmplă aici, aproape zilnic. Este rutina mea pentru a îmi pune gândurile în ordine, pentru a elibera emoții negative, pentru a înțelege de ce sunt aici, acum și unde mă îndrept.
Ne dorim atât de mult să ne simțim acasă încât a devenit prim factor folosit în marketing.
Îmi place filozofia și probabil tind să fac introspecție și să analizez lucrurile dintr-o altă perspectivă, dar mi se pare interesant faptul că ne dorim atât de mult să ne simțim acasă încât a devenit prim factor folosit în marketing. Sunt singură la părinți, am crescut în mare parte cu bunicii, într-un oraș mic, numit Hunedoara. Castelul Huniazilor aduce multă greutate numelui și are o istorie aparte, dar…atât. Un oraș gri, industrial, în care oamenii erau mai triști pe zi ce trece și din zumzetul discuțiilor auzeai mereu ce mult își doresc să plece, să ducă o viață mai bună. Eu nu-mi doream să plec, eu așteptam. Eram într-o așteptare continuă, retrăiesc sentimentul în timp ce scriu. M-am trezit ca prin vis, la terminarea liceului, realizând că așteptam momentul perfect și mi s-a rupt inima când am înțeles că acesta nu există. Și ce să vezi, am plecat.
Acasă este o întreagă experiență care transcende spațiu și timpul.
Am luat un sentiment mic, născut în casa bunicilor și l-am rulat ca pe un bulgăre de zăpadă pe unde am fost.
Am ajuns la concluzia că acasă este mereu cu mine, într-un cumul de amintiri care nu mor niciodată. Familia mea, prietenii, toți cei dragi sunt parte din viața mea, dar am învățat că sunt acasă, indiferent de locație, persoane, pentru că am făcut pace cu mine și cu faptul că totul este trecător. Asta m-a ajutat să apreciez maxim fiecare experiență, persoană, loc și moment. Nu mai aștept, ci mă bucur, acționez, sunt prezentă. Home is where your heart is. Literal.
Acasă este acum și aici. Bineînțeles, dacă ai parte și de acea îmbrățișare care îți face ziua completă, este divin. Pentru tine, cel/cea care citești, sper că poți închide ochii și să te simți acasă. Pace, liniște, siguranță, dragoste, securitate. Zâmbește, ești acasă!
