I still can’t boil an egg

1.4K

Am scris în minte textul acestei postări de ani de zile, am căutat prin toate colțurile minții zeci de modalități de introducere, am încercat să cuprind cu gândul mii de momente pe care le-am trăit de când nu mai scriu pe blog, dar apoi am lăsat degetele libere pe tastatură, în speranța că la final voi fi mulțumită de ce va ieși.

Salut! Sunt Diana și sunt food blogger. Un blogger în rezervă, care a ratat niște oportunități în domeniul culinar pentru a-și urma visul de o viață – acela de a fi mamă. În ultimele postări de pe blog vă descriam cât de greu îmi era să continui să scriu, să gătesc, să fotografiez cu un copil mic în preajmă. Dar iată-mă, fast forward șase ani mai tarziu, nu cu unul, ci cu doi copii mici, că încă visez la marea revenire la blog și la timpul pe care mi-l petreceam în bucătărie, în tihnă. Dacă ar fi să descriu tot ce am trăit în ultimii ani, nu mi-ar ajunge timpul să fac ceea ce mi-am propus, dar vă aduc un mini update al vieții mele din ultimii ani!

Am doi copii, o fetiță de șase ani și un băiețel de aproape trei ani care mi-au umplut viața în feluri pe care nu le cunoșteam și nu le credeam posibile. Datorită lor am avut și încă am parte de toată paleta de emoții existente pe pământ, am la activ muuulte nopți nedormite și multă oboseală date la schimb pentru cele mai minunate momente petrecute cu ei! Cât au fost mici-mici, eram singura rază de soare din camera lor și eram mereu prezentă în acea camera! A fost copleșitor, mai ales atât cât nu puteau vorbi și cu greu înțelegeam dacă îi doare ceva, dacă le e foame sau doar vor în brațe, de drag. Acum sunt mari și, după toți acești ani, timpul cu copiii mei este mai ușor de gestionat. Mai întâi de toate, își pot exprima oful și dorințele, apoi se au unul pe celălalt și petrec mult timp împreună, astfel că au reapărut momentele în care eu nu mai sunt coarda întâi. În acele momente a început tot mai des să se contureze idea că aș putea reveni la blog.

În același timp, întâmplător, am descoperit că domeniul deținut anterior (.ro) a fost cumpărat și nefolosit de altcineva și, mai mult, Facebook mi-a închis pagina blogului pe motiv de inactivitate (deși totodată, de mai bine de 10 ani nu reușesc să închid la cerere o altă pagină de Facebook înființată din greșeală și inactivă dintotdeauna, bineînțeles). Nebănuitele căi ale internetului… A fost dezamagitor pentru mine să descopăr asta dar mi-a dat și impulsul necesar să revin! Cu toate că mereu am știut că voi reveni într-o zi…

Așadar, iată-mă aici! Zece ani mai tarziu de la prima postare, mai matură și mai vie ca niciodată, cu emoții uriașe, gata să reiau ce am lăsat de izbeliște acum mulți ani! Ne regăsim în casă nouă, pe noul domeniu al blogului cantboilanegg.com, cu interfață nouă, rețete noi și poze care sper să vă încânte toate simțurile! În tot acest timp am continuat să gătesc dar, daca mă urmăriți pe Instagram sau Facebook, deja știți asta!

V-am adus și o rețetă nou-nouță, o rețetă de-a casei și inimii mele, făcută și refăcută de zeci de ori până acum, de fiecare dată cu același rezultat delicios!

Cea mai bună prăjitură cu căpșuni

Vă mulțumesc pentru că sunteți și ați continuat să fiți aici mult timp după ce eu am plecat! Vă invit să mă urmați în noua călătorie, să descoperim și să împărtășim ingrediente și rețete noi, ca odinioară!

I’m back, I’m staying, are you?
Diana
 ♥️

Join the Conversation

  1. Sa fiti sanatosi si fericiti cu totii!! Iar tu sa continui sa faci tot,dar toot ce-ti place!!!🧡

    1. Mulțumesc, draga mea! Sper să rreușesc să îmi fac timp în continuare pentru tot ce îmi place 😊 Te îmbrățișez!❤

  2. Cristina says:

    Bine ai revenit!
    Sper sa pui și rețetă de clătite ca eu nu m-am gândit sa o salvez 😁.

    1. Bine v-am regăsit!
      Promit că vine curând și rețeta de clătite!
      Te pup 😘🤗

  3. Ma bucur ca te-am regasit! Mult succes si fericire alaturi de cei dragi!

    1. Mulțumesc asemenea, Laura!
      Și eu ma bucur să vă regăsesc!
      😘🤗

  4. Askersut says:

    https://fedorovkarb.online – ACADEMIC WRITING NEVER BEEN EASIER
    Every academic writing dilemma can be solved! We write all types of papers in different subject areas from scratch.

  5. Welcome back! Abia asteptam aceasta revenire! <3 Ma bucur mult si iti doresc mult succes, mult timp liber 😉 si sanatate tuturor!

    1. Chiar și eu așteptam această revenire! Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase și te mai aștept cu drag pe blog!
      😘🤗

  6. Stiu exact ce spui Diana! Poate reincep oamenii care imi plac sa scrie din nou pe net, poate ma mai mobilizez si eu. Te imbratisez, keep going!

    1. Andie, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Și eu te urmăresc cu drag pe Instagram (mereu am facut-o) si admir tot ce gătești! Fac macarons numai după rețeta ta, iar pentru muffinșii tăi cu afine rămân veșnic recunoscătoare – sunt the best!
      Te îmbrățișez și eu! ♥️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Can't boil an egg © Copyright 2020
Close