Serie limitată de articole scrise din dragul de acasă. Autori: bloggers, copywriters, jurnaliști, oameni cu drag de casă!
Invitata mea de astăzi este Lavinia – mamă, prietenă, psiholog, iubitoare de frumos și locuri noi, o prezență energizantă în feed-ul meu Instagram. Lavinia este creatoarea Travel vitamin – profilul prin care și-a propus să arate celor care o urmăresc locurile pe care le vizitează. Bogate în fotografii frumoase și colorate, cu descrieri ample și fermecătoare, postările Laviniei reușesc să îi transpună pe urmăritori în fiecare loc pe care îl vizitează. Fie că este vorba despre Italia, Turcia, Cehia sau România, locurile în care Lavinia ajunge sunt parcă rupte din povești și, dacă încă nu o cunoști, te invit să citești articolul de astăzi și să îi urmărești activitatea pe Instagram – Travel vitamin.
“Acasa e acolo unde este mama!”
Nu stiu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la “acasă” am două imagini în minte: o dată imaginea mamei mele și apoi imaginea familiei mele, imaginea LUI și a copiilor. Imaginea de acasă cu mami are mirosuri de ardei umpluți, cartofi prăjiți cu ouă-ochiuri, cafea făcută la ibric și căldură, multă căldură, atât din soba aia de teracota care domină încăperea, dar si căldura aia pe care doar o mama o poate emana! Dacă închid ochii… magie, o simt!
Imaginea de acasă cu ai mei este… tatuaj pe inimă! ❤
Imaginea de acasă cu ai mei, el și ei, este mai mult decât aș putea vreodată exprima în cuvinte. Este tatuaj pe inimă. Acasă poate fi oriunde atâta timp cât ei sunt cu mine. Noi suntem genul acela de familie care nu are stare în casă, umblăm cu drag, MEREU în formulă completă. Ne place sa descoperim locuri noi, oameni noi, și în fiecare loc în care mergem lăsăm o parte din noi și luăm la rândul nostru ceva la schimb. Ne hrănim sufletele cu experiențe și trăiri frumoase pentru mai tarziu, pentru atunci când copiii vor pleca să își construiască un “acasă ” al lor, așa cum il vor vrea ei. Găsim în fiecare loc un mic acasă pentru o zi, două, trei, sau cât ne e dat să fim acolo.
Acasă pentru mine, pentru noi, e mai mult decât pereți și mobilă, acasă e despre sentimente, trăiri, oameni și amintiri.
Acasă poate fi oriunde. De exemplu acum, acasă pentru câteva zile e undeva în Verona, eu cu ai mei și o mână de oameni frumoși. După o zi întreagă de cutreierat pe străzile pietruite și înguste ale Italiei am ajuns acasă, ne-am strâns în camera prietenilor noștri unde am stat puțin în povești și apoi ne-am întors în camera noastră. E întuneric, e liniște, sunt obosită, aud cum dorm copiii și Doamne, e atât, atât de bine… azi suntem aici, toți. Peste câteva zile ne întoarcem la Sibiu. Acasă. Un alt acasă – cel oficial.