Salată mediteraneană cu cartofi copți – un bol nutritiv, colorat și savuros care te transpune direct în inima Greciei.
Și dac-aș putea alege, aș mânca forever preparate mediteraneene și m-aș plimba pe fiecare coastă a Greciei cu ape turcoaz și cristaline. Doar închid ochii și deja simt mirosul apei sărate și a aerului umed, văd cerul albastru infinit și simt gustul inconfundabil al brânzei feta stropită cu ulei de măsline și mărar proaspăt. Și de la sute de kilometri distanță, doar am citit lista de ingrediente a acestei salate și am putut numaidecât să îmi imaginez gustul ei, așa că astăzi am pregătit pentru prânz salată caldă cu cartofi copți și iz mediteranean mi-nu-na-tă! Mai fac și vă rog și pe voi să o încercați. Sorry, mi s-au terminat cuvintele și nu o pot lăuda mai mult.
Nu suntem mari consumatori de cartofi prăjiți, dar de când îi „prăjim” în airfryer și ies ca la carte (crocanți la exterior și moi la interior), îi consumăm simțindu-ne mai puțin vinovați. Și, cu ocazia asta, vreau să mai laud încă o dată airfryer-ul care și-a câștigat pe drept locul pe blatul bucătăriei mele. Mi l-am dorit de când l-am văzut, mă gândeam că o să-mi placă, dar acum că îl am, nu aș mai putea fără el, atât de mult îmi place. Nu este bun doar pentru a „prăji” cartofi, ci și legume, carne (puiul întreg a ieșit vis la airfryer, la fel ca și pulpele sau aripioarele) sau chiar deserturi (am copt un brownie bun de ne-am lins toate degetele). Astfel că, dacă încă stați pe gânduri, acesta e semnul pe care îl așteptați ca să faceți achiziția. Coace cantități mai mici, dar consumă mai puțină energie electrică decât un cuptor, se încălzește aproape instantaneu, coace doar cu aer cald și vine atât cu programe predefinite pentru alimentele pe care doriți să le preparați (cartofi prăjiți, pui, pește, deserturi, friptură, fructe de mare sau chiar uscat fructe), dar puteți seta și manual timpul și temperatura de gătire. Eu dețin un airfryer Rosmarino de la Vitapur, iar aceasta nu e o postare sponsorizată 🙂 Singurul minus al aparatului este că vasul în care se gătește este o idee cam mic pentru o familie cu patru persoane cum e familia noastră, însă e suficient de încăpător pentru a găti un pui întreg, opt pulpe de pui, patru bucății de somon, 8 brioșe sau garnitura pentru un fel principal. Există însă și varianta XXL a aceluiași tip de aparat care e prevăzut cu două coșuri pentru coacerea separată a unei cantități duble de ingrediente – cred că acesta ar fi mai potrivit pentru o familie de patru membri, însă, repet, aparatul pe care noi îl avem și folosim este categoric un plus pentru bucătăria noastră și își face treaba minunat și în serii. Îl iubesc și îl recomand cu drag oricui dorește să gătească mai sănătos, mai rapid și mai economic 🙂
Salată mediteraneană cu cartofi copți
Equipment
- air fryer sau cuotor
Ingredients
- 4 cartofi medii
- o lingură ulei de floarea soarelui
- condimente pentru cartofi prăjiți
- 5-6 roșii uscate păstrate în ulei vă anunț cu mândrie că cele uscate și puse de mine la păstrat în ulei au rezistat până în zi de azi pe ușa frigiderului
- o mână bună de mărar proaspăt
- o jumătate de ceapă roșie dacă e mică (un sfert dacă ceapa e mai mare) sau puneți după gust 🙂
- câteva măsline Kalamata fără sâmburi, tăiate pe jumătate
- o lingură ulei de măsline
- telemea maturată sau feta
Instructions
- Taie cartofii pe sfert, stropește-i cu ulei de floarea soarelui, condimentează-i și "prăjește-i" în airfryer – iubesc aparatul ăsta de numa-numa'! În lipsa unui airfryer, poți coace cartofii în cuptorul preîncălzit la 200°C timp de 20-30 minute
- Taie roșiile uscate, mărarul și ceapa roșie.
- Pune toate ingredientele într-un bol și amestecă-le ușor.
- Servește salata ca atare!
- Salata este sățioasă și nemaipomenit de bună. Toate aromele mediteraneene sunt aici, gata să vă teleporteze în Grecia la fiecare îmbucătură! Enjoy!