Prăjitura “Visul dulce”

7.3K

Prăjitura ”Visul dulce” este, așa cum exprimă numele: un vis dulce potrivit pentru orice farfurie. Conține cocos, nuci, vanilie, cafea și ciocolată și e o explozie de gusturi și arome.

Prăjitura “Visul dulce” vine din vremuri în care pregăteam câte cinci-șase feluri de prăjituri pentru sărbători. Eram frântă, trezită cu noaptea-n cap și culcată după miezul nopții, dar atât de fericită că umpleam o farfurie cu felii din diferite prăjituri. Mereu aveam o prăjitură cu ciocolată, una cu vanilie, una acrișoară, una cu nuci sau caramel și neapărat niște bomboane Raffaello de casă, sau nuci, sau cornulețe. Anul trecut mi-am dat seama că nu mai pot vreau un platou cu prăjituri atât de fancy și pregătesc mai puține deserturi. Probabil decizia asta a venit la pachet cu pandemia și lipsa musafirilor, nu știu… dar nu mai trag de mine atât de tare și am ales să mă bucur de mai mult timp alături de copii și de somn noaptea în locul cocăitului (regionalism ardelenesc, google it!).

However, pentru prăjitura asta m-aș trezit mai devreme și aș reface-o cu plăcere de fiecare dată. Aș recunoaște-o cu ochii închiși și îmi dau seama ca descrierea ei de acum 9 ani este potrivită și acum pentru că prăjitura asta e atemporală. Iată ce scriam atunci despre ea: Dragi gospodine cititoare ale blogului, sărbătorile pascale se apropie cu pași grăbiți și pe ultima sută de metri toate ne gândim ce să bucătărim! Oare cu ce ne impresionăm musafirii, ce bucate alese ne pot încânta simțurile după lunga perioadă de post? Prăjitura aceasta vine ca un răspuns prompt al tuturor acestor întrebări, este absolut divină. Are bezea, cocos, nuci măcinate, vanilie, cafea, ciocolată ♥ Dumnezeule, acum îmi dau seama ce a creat gustul! Întreaga avalanșă de arome o face deosebită, și vă recomand cu toată încrederea să o încercați de Paște (sau de Crăciun dacă ați ajuns aici cu prilejul sărbătorilor de iarnă)!

Rescriu aici rețeta în speranța că fac o bucurie tuturor fetelor care mi-au cerut rețeta acestei prăjituri! În timp, vor mai urma și celelalte rețete, vă promit! ❤

Prăjitura „Visul Dulce”

Equipment

  • cântar de bucătărie
  • o tavă dreptunghiulară (25x35cm)
  • Mixer
  • Cuptor

Ingredients

Pentru foi:

  • 12 albușuri
  • o linguriță sare
  • 200 g zahăr
  • 100 g nucă de cocos răzuită
  • 100 g nucă măcinată
  • patru linguri făină alba tip 000

Pentru cremă:

  • 8 gălbenușuri
  • 200 g zahăr
  • 50 ml smântână dulce
  • două lingurițe esență de vanilie
  • 250 g unt 80% grăsime

Pentru asamblare și decor:

  • 25 biscuiți Păltiniș
  • un sirop obținut din 100 g zahăr caramelizat stins cu 150 ml cafea tare
  • 100 g ciocolată neagră
  • 25 g unt
  • 25 ml ulei de floarea soarelui
  • biluțe/ornamente ciocolată/fulgi de nucă de cocos pentru decor

Instructions

Foile:

  • Împărțiți ingredientele pe jumătate pentru că urmează să coaceți două foi. Așadar, bateți spumă tare șase albușuri, împreună cu o jumătate de linguriță de sare. Când spuma este deja formată, începeți adăugarea a 100 g de zahăr ploaie. Eu l-am adăugat în trei tranșe. Mixați la viteză maximă până când spuma stă băț (se poate observa în prima imagine de mai jos). Tot în imaginea de mai jos observați cât de minunat se descurca mixerul Kitchen Aid în orice situație – n-am văzut bezea bătută mai bine decât cea bătuta cu ajutorul KA!
  • Adăugați 50 g nucă de cocos, 50 g nucă măcinată și două linguri de făină și amestecați ușor, cu mișcări ample de sus în jos până la încorporare.
  • Turnați compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt și nivelați suprafața compoziției cu un cuțit cu lamă lată.
  • Coaceți foaia în cuptorul încins la 160°C timp de 15-18 minute, sau până când devine arămie. Lăsați foaia să se răcească complet, abia apoi dezlipiți hârtia de copt! Procedați la fel și cu a doua foaie!

Crema de vanilie:

  • Mixați gălbenușurile cu zahărul și smântâna până când acestea devin albicioase și zahărul aproape s-a topit. Amestecul este cremos, dar ușor lichid (observați prima din imaginile de mai jos).
  • Transferați compoziția într-un vas termorezistent și pregătiți crema de ouă pe baie de aburi. Dureaza între 10 și 12 minute până când zahărul se topește și crema se îngroașă și devine densă. Adăugați esența de vanilie.
  • Lăsați crema de ouă să se răcească complet.
  • Într-un alt vas mixați untul (la temperatura camerei) până când devine cremos. Apoi, încorporați crema de ouă răcită complet (repet) lingură cu lingură, până când obțineți o cremă fină, la fel ca în a doua imagine de mai jos.

Asamblarea prăjiturii și decorul:

  • Preparați siropul astfel: caramelizați 100 g zahăr, peste care turnați 150 ml cafea tare. Lăsați siropul pe foc până când zahărul caramelizat se topește complet. Lăsați siropul să ajungă la temperatura camerei. 
  • Topiți ciocolata la baie de aburi împreună cu 25 g unt și 25 ml ulei.
  • Împărțiți crema în trei cantități egale.
  • Peste prima foaie așezați o treime din crema de ouă, apoi un strat de biscuiți îmbibați în siropul de cafea și zahăr ars. Peste stratul de biscuiți întindeți ciocolata topită și dați prăjitura la congelator pentru 10 minute pentru a ajuta ciocolata să se întărească. Peste stratul de ciocolată întărită așezați a doua treime de cremă, după care așezați a doua foaie. Peste foaia din urmă întindeți ultima treime de cremă și nivelați suprafața prăjiturii cu un cuțit cu lama lată. În final presărați nucă de cocos și biluțe de ciocolată. Dați prăjitura la frigider pentru 4-5 ore sau chiar peste noapte.
  • Prăjitura se feliază cu un cuțit cu lamă subțire înmuiat în apă fierbinte.
Course: Dessert
Cuisine: Romanian
Keyword: Bakery

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close