Galette cu prune

577

Galette cu prune – un desert de inspirație franțuzească, delicios și aromat, plin de savoarea celor mai emblematice fructe ale toamnei, prunele.

Mergi la rețetă!

Dacă ar fi să aleg un singur fruct pentru fiecare anotimp, pentru toamnă aș alege categoric prunele. Culoarea intensă, gustul dulce și întreaga lor aromă fac ca prunele să fie cel mai versatil fruct al toamnei. Le-am integrat în mai multe deserturi, de la clasicele găluște cu prune, la fabuloasa prăjitură Louise sau delicioasa negresă cu prune, dar uite că este prima dată când pregătesc galette cu prune.

Așadar, desertul din prima zi de octombrie a fost această galette cu prune perpelite cu zahăr, scorțișoară, cardamom și un strop de rom, servită cu un glob zdravăn de înghețată bună (se cerea de vanilie, dar a fost excelentă cea cu iaurt și amarena). Am uitat de nucile coapte, că nu am notat la momentul potrivit, dar voi să le puneți că aici le-am notat. Clar vor face diferența! Este un desert extrem de ușor de făcut, dar de mare efect. Are o tentă rustică dată de forma ușor imperfectă a crustei, iar umplutura de prune dulci acrișoare completează perfect crusta crocantă.

Pentru crustă am folosit o rețetă extrem de simplă de pate brisée care a ieșit delicios. Voi detalia procesul de preparare în cadrul rețetei, puțin mai jos, și promit să îi acord o postare separată pentru că mi se pare o rețetă de reținut și de folosit în multe alte variante de tarte sărate sau dulci, quiche-uri sau galette cu alte umpluturi.

Rețeta video se află la finalul articolului!

Galette cu prune

Servings 4 porții
Prep Time 15 minutes
Cook Time 24 minutes
Resting time 29 minutes

Equipment

  • robot de bucătărie
  • Cuptor
  • plită

Ingredients

Pate Brisée:

  • 75 g unt
  • 150 g făină albă de grâu tip 000
  • ½ linguriță sare
  • 50 g apă rece

Umplutura de prune:

  • 15 prune mari fără sâmburi și tăiate pe jumătate
  • ¼ cup zahăr
  • 3 semințe de cardamom
  • o linguriță scorțișoară
  • 30 ml rom alb (opțional)

Pentru asamblare și servire:

  • 1 ou
  • nuci coapte
  • înghețată de vanilie

Instructions

Pentru pate brisée:

  • Pune în bolul unui robot de bucătărie untul, sarea, făină și apa rece-rece! Eu am adăugat și păstaie de vanilie râșnită. Mixează 20 secunde, răstoarnă aluatul pe o folie alimentară și modelează o bilă pe care o dai la rece minim 30 minute înainte de folosire.
  • Secretul pentru un aluat fraged este că nu trebuie supramixat, motiv pentru care se evită frământarea în exces cu mâna și astfel încălzirea aluatului.

Pentru umplutura de prune:

  • Pune prunele într-o cratiță. Adaugă zahărul, semințele de cardamom, o linguriță de scorțișoară și un strop de rom alb spre final. Lasă amestecul pe foc mic până când romul se evaporă (2-3 minute amestecând des).

Asamblare și servire:

  • Întinde o foaie de aluat rotundă și transfer-o într-o tavă tapetată cu hartie de copt. Pune umplutura de prune în mijlocul foii, lăsând liber de jur împrejurul prunelor câte 7-8 cm de aluat. Adu marginile aluatului spre centru, acoperind parțial prunele.
  • Unge aluatul cu ou bătut, presară zahăr și coace galette cu prune timp de 25 minute la 180°C.
  • După coacere, servește-o caldă, cu un glob de înghețată de vanilie. Tot acum poți presăra și câteva nuci coapte.
Course: Dessert
Cuisine: French
Keyword: cardamom, Desert, desert de toamnă, galette, scorțișoară, toamna
Galette cu prune – rețeta video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close