Chec vegan cu nuci & curmale

2.1K

Chec vegan cu nuci și curmale – un desert guilt free, pregătit extrem de rapid, care poate fi servit ca atare sau uns cu unt și gem. Delicios!

Îmi place să am ceva dulce în weekend, la micul dejun, alături de o cafea cu multă spumă de lapte. Și recunosc că apelez la diferite rețete de chec pentru că mi se par extrem de ușor de pregătit. De curând am descoperit una dintre cele mai simple rețete de chec vegan și abia am așteptat să îl pot încerca în bucătăria mea, cu atât mai mult cu cât: este vegan, este guilt free, conține doar o lingură de zahăr brun și curmale dulci și se pregătește într-un minut în bolul unui blender, fără să fie nevoie să mai murdăriți alte vase. Checul a ieșit pufos, ușor umed, delicios, cu o aromă blândă de nuci prăjite. Gustul lui se aseamănă cu cel al checului cu banane, doar că are o consistență ușor mai uscată. Categoric va rămâne pe lista cu dulciurile noastre preferate.

Parcurgând din priviri rețeta de mai jos, veți întelege că este atât de simplu de preparat că și un copil se poate descurca, cu puțin sprijin și asistență la cuptor din partea unui adult!

Chec vegan cu nuci și curmale

Prep Time 5 minutes
Cook Time 45 minutes
Total Time 50 minutes

Equipment

  • cântar de bucătărie
  • Blender
  • Cuptor

Ingredients

  • 200 g curmale
  • 375 ml lapte vegetal (250 ml pentru hidtratat curmalele)
  • 250 g făină albă
  • 250 g făină integrală
  • ½ linguriță bicarbonat de sodiu
  • o linguriță praf de copt
  • o linguriță esență de vanilie
  • 120 ml ulei de floarea soarelui
  • 70 g nuci tăiate

Instructions

  • Puneți curmalele la hidratat în 250 ml lapte vegetal pentru 30 minute.
  • Preîncălziți cuptorul la 180°C.
  • Tapetați o tavă de chec cu puțin unt, apoi cu hârtie de copt.
  • Puneți amestecul de lapte și curmale în bolul unui blender și mixați la viteză maximă timp de 20 secunde sau până când obțineți un amestec cremos.
  • Adăugați restul ingredientelor în bolul blenderului și mixați la viteză medie înca 10 secunde. Folosiți doar două treimi din cantitatea de nuci.
  • Turnați amestecul în tava de chec pregătită, presărați nucile rezervate și dați tava la cuptorul încins la 180°C pentru 45 minute.
  • Lăsați checul să se răcească în tavă, apoi îl puteți felia.
Author: Diana
Course: Dessert
Cuisine: American
Keyword: Bakery

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close