Supă cremă de roșii coapte servită cu sandviș cald cu pesto și mozzarella – o bunătate de supă servită la sfârșitul verii, cu roșii bine coapte din grădină.
Mergi la rețetă!Bine v-am regăsit și aici, dragii mei! A trecut o vară întreagă în care nu am ajuns aici pe blog deloc, cu toate că pe rețelele social media am fost puțin mai prezentă cu rețete, poze și povești din viața noastră de zi cu zi. Îmi lipsea blogging-ul, așa cum îl făceam la începuturile mele în online, cu scris des și ordonat, cu expus gânduri și idei mai mult decât fotografii sau videoclipuri. M-am adaptat totuși la prezent și, cu toate că uram să filmez rețetele, am ajuns în punctul în care chiar îmi place să prezint rețetele astfel. Pe contul meu Instagram găsiți majoritatea rețetelor în format foto/video, dar și frânturi din viața mea de mamă, soție, educatoare, blogger, instagrammer, influencer sau whatever I am being called nowadays. Dacă încă nu mă urmărești acolo, te invit să arunci o privire, poate o să-ți placă ce postez și ne vedem acolo mai des. Dacă deja mă urmărești, îți mulțumesc și sper să te inspire postările mele ]n continuare!
Ce vreau să vă mai spun despre mine este că am avut o vară aglomerată. În sfârșit am terminat de scris și am depus lucrarea pentru obținerea gradului didactic I (mi-a luat doar toată vara și restul anului, dar am reușit). Apoi, am avut în derulare câteva proiecte frumoase pe platformele de social media, am gătit, am mâncat și am încercat să fac din fiecare zi o sărbătoare (știu că poate sună clișeic, dar să știți că nu a trecut zi în care să nu fiu recunoscătoare pentru ceva ce am trăit/avut/văzut). E un obicei pe care l-am deprins de câțiva ani și care chiar funcționează, un exercițiu de manifestare a recunoștinței să îi zicem. Mă ajută să rămân pozitivă, iar această atitudine mi-a îmbunătățit calitatea vieții și relațiile cu mine însămi și cu cei dragi mie. Vă recomand și vouă acest exercițiu, sunt convinsă că vă va face bine!
Dar pentru că probabil ați ajuns aici pentru a citi o rețetă, haideți să trecem la rețeta mea preferată de vară: supă cremă de roșii coapte servită cu sandviș cald cu pesto și mozzarella Delaco. Este divinisimă, cu atât mai mult cu cât am folosit cea mai bună tură de roșii de grădină: perfect coapte și extrem de aromate. Prin coacerea roșiilor pentru supă doar am potențat aroma incredibilă a roșiilor și am ajutat la fuzionarea tuturor aromelor ingredientelor folosite. Această supă nu are nimic de-a face cu supa-cremă cu legumele fierte. E pur și simplu next level, trebuie să o încercați pentru a vă convinge. Față de această versiune a supei-cremă, am adus câteva mici modificări rețetei.
Equipment
- Cuptor
- tigaie grill și plită sau sandwich maker
- Blender
Ingredients
Pentru supa-cremă:
- trei-patru roșii mari
- doi morcovi medii
- o ceapă medie
- o căpățână de usturoi
- frunze proaspete de busuioc
- sare & piper
- ulei de măsline
Pentru sandviș:
- câteva felii de pâine
- pesto de busuioc
- mozzarella @delaco_romania
- unt
Instructions
Supa:
- Legumele se spală, se curăță și se taie. Se pun într-o tavă ceramică, se presară sare și piper, frunze proaspete de busuioc, apoi se stropesc cu ulei de măsline. Se dau la cuptorul încins la 200°C pentru 30 minute. După coacere, se pasează cu un blender până la consistența dorită.
Sandvișul:
- Pentru sandviș, se ung feliile de pâine cu pesto de busuioc, se așază felii de mozzarella, iar pe exterior feliile de pâine se ung cu puțin unt. Se încălzesc în tigaie timp de 2 minute pe fiecare parte.
- That's it! Simplu, rapid, de vară, delicios!
- Rețeta e to save, to try, to love <3