Vegan energy bites – fără zahăr, fără coacere

459

Dintotdeauna am fost preocupată de calitatea mâncărurilor pe care le consum, iar de când au apărut copiii în viața noastră, această preocupare a devenit și mai constantă. Mereu mi-am dorit să le ofer alternative sănătoase pentru ciocolată și zahăr și m-am documentat mult în acest sens. Încă mai prepar rețete dulci folosind zahăr, dar demult am redus considerabil cantitatea de zahăr din rețete, folosesc adesea zahăr brun sau Green Sugar – îndulcitor din ștevie.

Astăzi vă povestesc puțin despre aceste bucățele mici de energie, de dulce, de bucurie! De când petrecem mai mult timp acasă, copiii mei vor mai mereu ceva dulce. Se postează în fața frigiderului și cer ceva delicios. O vreme i-am păcălit cu griș cu lapte, orez cu lapte, câte un pătrățel de ciocolată neagră, biscuiți sau clasicele Eugenia. Totuși, simțeam că e prea mult dulce, prea nesănătos, prea mult zahăr! Îmi lipsea energia de a mă “certa” cu ei. Astfel, în momentul în care o prietenă mi-a strecurat rețeta acestor biluțe dulci, am știut că voi încerca rețeta pentru copii. Ce nu știam era că aceste biluțe vor deveni desertul preferat al copiilor, dar și al meu. Și că nu ne vor lipsi din frigider. Și că voi fi împăcată cu gândul că ne satisfacem pofta de dulce cu un desert extrem de simplu de pregătit, cu ingrediente sănătoase, fără zahăr sau alți îndulcitori artificiali.

Vă recomand să le încercați, cu siguranță vor fi și pe gustul vostru, cu atât mai mult dacă sunteți iubitori de dulce și ciocolată, dar și dacă sunteți adepții unui stil de viață echilibrat.

Vegan energy bites

Servings 20 bucăți
Prep Time 15 mins
Resting time 1 hr
Total Time 1 hr 15 mins

Equipment

  • cântar de bucătărie
  • Robot de bucătărie/chopper/blender

Ingredients

  • 125 g curmale (fără sâmburi)
  • 60 g fulgi de ovăz
  • 75 g unt de arahide
  • 10 g semințe de chia
  • 50 g ciocolată neagră (vegană, cu conținut ridicat de cacao)

Instructions

  • Dacă folosiți curmale uscate, hidratați-le în apă caldă pentru 10 minute, apoi scurgeți excesul de apă.
  • Tăiați ciocolata grosier.
  • Puneți curmalele într-un robot de bucătărie. Folosind funcția ”Pulse”, măcinați curmalele până când obțineți o pastă.
  • Adăugați fulgii de ovăz, untul de arahide, semințele de chia și ciocolata în robot și măcinați din nou până când ingredientele sunt bine mărunțite. Nu supramixați!
  • Luați câte o linguriță din amestec și formați în mâini biluțele. Fiecare dintre biluțele mele cântărește aproximativ 20 grame. Am obținut 20 bucăți.
  • Puneți biluțele într-o cutie/caserolă cu capac și dați-le la frigider pentru o oră înainte de a le consuma.
  • Opțional, le puteți acoperi cu un strat de cacao neagră de calitate după ce le scoateți de la frigider.
Course: Dessert
Cuisine: International
Keyword: Bakery

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Close
Can't boil an egg © Copyright 2020
Close