Tort cu ciocolată fără făină – un desert spectaculos, plin de ciocolată, cu aromă blândă de migdale, potrivit și pentru aceia dintre voi cu intoleranță la gluten.
Mergi la rețetă!Dacă ai poftă de un desert plin de ciocolată, încearcă această rețetă #bakeiteasy de tort cu ciocolată și migdale, fără niciun gram de faină. Tortul are un gust intens de ciocolată, este umed și aromat și se pregătește simplu și rapid.
De când am descoperit sortimentele de ciocolată Nestle Dessert (Noir, Blanc și Lait), le folosesc la mai toate deserturile care cer asta. Ciocolata se comportă excelent îndiferent care sunt etapele termice prin care o trec: topit la baie de abur, topit la microunde (nu prea aleg să fac asta, prefer aburul totuși, dar am testat și la microunde odată când mă grăbeam și all good), copt în cuptor, iar asta mă face să înțeleg că am de-a face cu ciocolată de calitate, perfectă de introdus în deserturi.
Cât despre tortul ciocolătos de astăzi, rețeta este cum nu se poate mai simplă, dar deosebită totodată. I-a cucerit și pe nu prea fanii ciocolatei și rămâne un desert preferat!
Dacă vrei să urmărești toți pașii rețetei de tort cu ciocolată fără făină, apasă aici pentru a vizualiza rețeta video!

Tartă cu ciocolată fără făină
Equipment
- Cuptor
- aragaz
- Mixer
- tavă cu Ø de 22cm
Ingredients
- o ciocolată Nestle Dessert Noir
- 140g unt
- 6 gălbenușuri
- 100g migdale măcinate
- ½ linguriță sare
- 6 albușuri
- 120g zahăr
- 25g cacao
Instructions
- Preîncălzește cuptorul la 180°C.
- Topește ciocolata împreună cu untul la baie de abur.
- Lasă ciocolata să se răcească, apoi adaugă 6 gălbenușuri și amestecă până la încorporare.
- Adaugă migdalele măcinate și sare și omogenizează.
- Bate albușurile spumă tare cu un praf de sare, apoi adaugă zahărul ploaie. Mixează până când obții o bezea fermă și lucioasă.
- Încorporează bezeaua în amestecul de ciocolată cu mișcări ample cu spatula.
- În final, adaugă cacaua cernută și încorporează.
- Transferă compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt și dă tava la cuptorul încins la 180°C timp de 30 minute.
- După răcire, tortul se presară cu cacao!Se poate servi ca atare sau cu frișcă ori înghețată de vanilie.
