Tiramisu cu lemon curd și fructe de pădure combină tradiția italiană a desertului tiramisu cu un gust proaspăt și vibrant de lămâie, completat de dulceața fructelor de pădure.
Mergi la rețetă!Tiramisu cu lemon curd și fructe de pădure – un desert răcoritor și elegant
Tiramisu cu lemon curd și fructe de pădure este o rețetă inovatoare care combină tradiția italiană a desertului tiramisu cu un gust proaspăt și vibrant de lămâie, completat de dulceața fructelor de pădure. Acest desert este perfect pentru zilele de vară, oferind un echilibru ideal între cremozitatea mascarpone-ului, aciditatea răcoritoare a lemon curd-ului și aroma naturală a fructelor de pădure.
Ingrediente de calitate pentru un tiramisu deosebit
Pentru a prepara un tiramisu cu lemon curd și fructe de pădure delicios, ai nevoie de ingrediente simple, dar de calitate: mascarpone, ouă proaspete, pișcoturi savoiardi, lemon curd și o varietate de fructe de pădure, precum afine, zmeură sau mure. Acestea sunt amestecate armonios pentru a crea un desert cu o textură fină și un gust intens, care te va răsfăța la fiecare linguriță.
Mod de preparare simplu și rapid
Pregătirea acestui tiramisu este ușoară și relativ rapidă. După ce pregătești lemon curd și crema de mascarpone și înmoi pișcoturile în suc de lămâie sau limoncello (ca să rămânem tot în Italia), tot ce trebuie să faci este să asamblezi straturile de desert într-un vas de servit. Fiecare strat de cremă de mascarpone este alternat cu lemon curd și fructe de pădure, iar la final obții un tiramisu cu un aspect deosebit și un gust răcoritor.
Perfect pentru orice ocazie
Tiramisu pregătit astfel este un desert versatil, ideal pentru mesele de vară, petreceri sau evenimente speciale. Gustul său echilibrat și aspectul elegant îl fac perfect pentru a impresiona orice invitat. Eu chiar l-am pregătit pentru o după-amiază de vară în care am avut invitați, iar tiramisu a fost extrem de apreciat, fiind un desert răcoritor, nu prea dulce și mega aspectuos. L-am ornat cu afine proaspete și frunze de mentă și a cucerit toate privirile.
Hai pe Instagram pentru a urmări rețeta în format video!

Tiramisu cu lemon curd și fructe de pădure
Equipment
- aragaz
- Mixer
- tavă cu dimensiunile 28x33cm
Ingredients
- 32-38 pișcoturi
Pentru lemon curd:
- 3 ouă
- 150 g zahăr
- 70 ml suc de lămâie proaspăt stors
- 60 g unt gras
- o linguriță coajă rasă de lamaie
Pentru crema de mascarpone:
- 2 gălbenușuri
- 100 g zahăr
- 500 g mascarpone
Pentru siropul de lămâie:
- 200 ml apă
- 30 g zahăr
- o linguriță esență de vanilie
- coaja de la o lămâie
Instructions
Lemon curd:
- Bați ouăle ca la omletă, adaugă zahăr și suc de lămâie, transferă amestecul pe baie de abur si amestecă circa 15 minute până cand obtii o crema de consistența unei budinci.
- O iei de pe foc, adaugă untul si o linguriță de coajă rasă de lamaie, amestecă până cand untul este topit și acoperă crema cu o folie.
- Răcită complet, adaug-o peste crema mascarpone – las reteta completă în descrierea acestui reel.
Crema de mascarpone:
- Amestecă gălbenușurile cu zahăr pe baie de abur până când zahărul este perfect topit.
- Lasă crema de gălbenușuri să se răcească, apoi încorporează mascarpone folosind mixerul.
Siropul de lămâie:
- Pune toate ingredientele într-un ibric și fierbe-le până la primul clocot.
- Lasă siropul să se răcească și strecoară-l înainte de a-l folosi pentru însiroparea pișcoturilor.
Asamblare și decor:
- Asamblează Tiramisu începând cu un prim strat de pișcoturi pe care le stropești cu sirop cu lamaie.
- Acoperă piscoturile cu jumătate din cantitatea de cremă, apoi presară zmeură proaspătă.
- Continuă cu încă un strat de pișcoturi, stropește cu sirop si un ultim strat de cremă de mascarpone și lemon curd.
- Decorează cu afine și frunze proaspete de mentă și pune Tiramisu la rece pentru minim 4 ore.
