Blondie cu fistic & ciocolată albă

644

Blondie cu fistic și ciocolată albă – twist-ul perfect dintre fistic și ciocolată albă într-un desert excelent!

Mergi la rețetă!

Ce este aceea o blondie? Gândiți-vă la blondie ca la o variantă a faimoaselor negrese care conține ciocolată albă în loc de ciocolată cu lapte sau neagră. Cu alte cuvinte, blondie este un desert ciocolătos, dens, umed și mega delicios, iar în combinație cu fisticul este tot ce îți poți dori lângă cafea într-o dimineață rece de toamnă.

Încă de când am dat de rețeta de blondie cu fistic și ciocolată albă am fost convinsă că va fi pe gustul meu și chiar așa a fost, cu atât mai mult cu cât nu îmi pot imagina ciocolata albă într-o companie mai bună decât cea a fisticului (mă rog, am acum în minte o idee pe care sper să o pun curând în practică, dar până atunci rămân convinsă că ciocolata albă este cea mai bună companie pentru fistic). Pentru deserturi folosesc mereu ciocolata Nestlé Dessert în toate variantele în care vine: Noir (neagră), Lait (cu lapte) sau Blanc (albă).

Ce tip de fistic folosesc la deserturi?

Înainte de a primi întrebarea despre fistic, vă spun că am folosit fistic prăjit și sărat pe care în general îl cumpăr din magazinele Lidl, marca Alesto. Chiar dacă anumite rețete cer ca fisticul să fie prăjit și nesărat, eu întotdeauna am în casă și folosesc fistic prăjit și sărat pe care îl decojesc eu acasă. Fisticul din Lidl nu este extrem de sărat și mare parte a sării de găsește pe coajă, pe care evident o îndepărtez. De asemenea, pentru a obține culoarea aceea verde crud a preparatelor în care folosesc fistic, pun fisticul într-un șervet de bucătărie și frec fisticul în mâni pentru a scăpa de coaja roz-maronie de la suprafață. Acea coajă este comestibilă, însă, în combinație cu alte ingrediente precum ouăle, face ca preparatele în care fisticul este folosit să piardă din intensitatea verdelui crud specific fisticului. În concluzie, la rețeta de blondie cu fistic și ciocolată albă, dar și la alte rețete cu fistic folosesc fistic în coajă prăjit și sărat, pus în șervet și frecat între palme până când îndepărtez coaja roz-maronie.

Acestea fiind spuse, vă las rețeta unuia dintre cele mai gustoase deserturi încercate în ultima perioadă, cu îndemnul: încercați rețeta! Dacă iubiți fisticul, o să iubiți maxim și această blondie cu fistic și ciocolată albă!

Blondie cu fistic și ciocolată albă

Prep Time 15 minutes
Cook Time 30 minutes
Total Time 45 minutes

Equipment

  • Cuptor
  • cântar de bucătărie

Ingredients

  • 200 g ciocolată Nestle Dessert Blanc
  • 70 g unt nesărat
  • 3 ouă
  • 50 g pastă de fistic fără zahăr
  • 50 g fistic tocat
  • 100 g zahăr
  • 175 g făină albă
  • 30 g fistic tocat pentru decor

Instructions

  • Încinge cuptorul la 180°C fără ventilație.
  • Tapetează cu hârtie de copt o tavă cu dimensiunile 20x20cm.
  • Rupe ciocolata bucăți și topește-o la baie de aburi cu un cub de unt. Lasă ciocolata să ajungă la temperatura camerei.
  • Adaugă ouăle și încorporează-le în compoziție cu un tel.
  • Adaugă pasta de fistic, zahărul și fisticul tocat grosier, amestecând cu telul după adăugarea fiecărui ingredient.
  •  În final adaugă făina și încorporeaz-o cu o spatulă, evitând formarea cocoloașelor.
  • Toarnă compoziția pentru blondie în tava tapetată cu hârtie de copt, nivelează și presară fistic tocat grosier.
  • Dă tava la cuptorul încins la 180°C pentru 30 minute.
  • După răcire, taie prăjitura cu un cuțit ascuțit și servește-o! Este minunată!

Notes

Textura prăjiturii este umedă și densă, asemănătoare negreselor. Cu cât se prelungește mai mult timpul de coacere, cu atât va deveni mai uscată.
Course: Dessert
Cuisine: American
Keyword: blondie, ciocolată albă, Fistic, rețetă simplă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close