Buturuga, Bûche de Nöel, Yule Log

92

Buturuga, Bûche de Nöel sau Yule Log – atâtea denumiri pentru unul dintre cele mai emblematice deserturi de Crăciun!

Să tot fie vreo 13 ani de la ultima mea ruladă Buturuga. Se făcea că era ziua lui Cipi, o zi de aproape iarnă în care mi-am propus să pregătesc un desert special pentru el, dar care să fie relevant și pentru blog și comunitatea strânsă în jurul lui. Atâția ani mai târziu, fără să îmi propun măcar, Buturuga se întâmplă din nou de ziua lui și a rămas un desert relevant pentru blog și postat la timp pentru Crăciun! Copil fiind, obișnuiam să văd Buturuga în revistele pentru femei ale anilor 2000 și visam cu ochii deschiși să o pregătesc și eu într-o zi… când voi fi mare și învăț cum, imaginându-mi un desert complicat! Dar adevărul este că acest desert nu e nici pe departe atât de complicat pe cât mi-l imaginam eu, ci se pregătește simplu și rapid, iar ingredientele sunt la îndemână.

Îmi place mult faptul că Buturuga spune o poveste… a unei ierni ninse, a focului aprins în sobă, a sărbătorilor de altădată… Iar faptul că am pregătit-o din nou și împărtășesc rețeta cu voi mă transpune în iarna aceea de poveste pe care mi-o imaginam răsfoind reviste, copil fiind! Și sper ca asta să vă transmită și vouă: bucurie, liniște, sentimentul de acasă și de iarnă de poveste! Să revin la pregătit rețete speciale pentru Crăciun este tot ce aveam nevoie ca să ies puțin din cotidianul tulbure în care ne zbatem acum și sper să reușesc să vă smulg și vouă un zâmbet și un gând bun în prag de sărbătoare.

Rețeta folosită astăzi este asemănătoare cu aceasta, însă totuși vine cu câteva diferențe! În primul rând am folosit arome specifice Crăciunului – scorțișoară, nucșoară, ghimbir și vanilie, toate de la kamis.ro. Apoi am tăiat o parte a ruladei pentru a crea buturuga și, în final, am acoperit buturuga cu un alt tip de ganache de ciocolată. A ieșit fantastic de bună și, așa cum ziceam mai sus, extrem de simplu de pregătit.

Las mai jos rețeta, iar dacă vreți să urmăriți rețeta video, vă invit să dați click aici:
Buturuga – rețeta video!

Ruladă Buturuga

Prep Time 40 minutes
Cook Time 20 minutes
Cooling time 2 hours
Total Time 3 hours

Equipment

  • Cuptor
  • tavă dreptunghiulară (35x40cm)

Ingredients

Pentru pandișpan:

  • 5 gălbenușuri
  • 100 g zahăr
  • două lingurițe esență de vanilie
  • o linguriță nucșoară rasă
  • o linguriță scorțișoară
  • 70 ml ulei de floarea soarelui
  • 50 g cacao neagră
  • 100 g făină
  • o linguriță praf de cop
  • 5 albușuri bătute spumă cu un praf de sare

Pentru crema de mascarpone:

  • 250 g mascarpone
  • 200 g smântână pentru frișcă
  • două linguri zahăr pudră
  • o linguriță esență de vanilie

Pentru crema ganache de ciocolată:

  • 150 g ciocolată neagră
  • 150 g smântână pentru frișcă

Pentru decor:

  • nucă de cocos
  • coacăze & frunze verzi
  • steluțe decor

Instructions

  • Mixează gălbenușurile cu zahărul până când amestecul își deschide culoarea și devine cremos, aerat.
  • Adaugă aromele, uleiul, cacaua și făina, mixând energic. În final adaugă albușurile bătute spumă tare și încorporează-le cu ajutorul unei spatule, cu mișcări ample, circulare.
  • Toarnă pandișpanul intr-o tavă (30x40cm) tapetată cu hârtie de copt și coace-l timp de 18-20 minute în cuptorul încins la 180°C.
  • Rulează pandișpanul ajutându-te de hârtia de copt și un șervet și lasă-l să se răcească complet!
  • Pregătește crema mixând mascarpone cu smântâna pentru frișcă, zahăr pudră și esență de vanilie.
  • Desfă pandișpanul, întinde crema mascarpone pe toată suprafața acestuia și rulează din nou, de această dată fără șervet și hârtie de copt. Împachetează ruloul strâns în hârtia de copt și șervet și lasă-l la rece 4-6 ore sau peste noapte!
  • Pentru ganache-ul de ciocolată adu în punctul de fierbere smântâna pentru frișcă și adaug-o peste ciocolată ruptă bucăți. Las-o 5 minute, apoi amestecă energic până când obții o cremă fină.
  • Lasă crema sa se răcească complet.
  • Desfă rulada din șervet. Taie oblic un sfert din ruladă și atașează-l pe lateralul acesteia lipindu-l cu ganache de ciocolată.
  • Acoperă buturuga cu ganache de ciocolată, apoi presară nucă de cocos și ornează cu coacăze roșii, frunze verzi și steluțe decorative.
  • Feliază buturuga și servește-o la orice masă de sărbătoare!
Course: Dessert
Cuisine: Romanian
Keyword: Ciocolată, Crăciun, Ganache de ciocolată, Mascarpone, ruladă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close