Piept de pui cu sos de smântână, usturoi și parmezan – o rețetă delicioasă, simplu și rapid de pregătit, perfectă pentru o cină servită în familie.
Cine poate rezista unui preparat simplu, dar incredibil de delicios, care combină frăgezimea pieptului de pui cu cremozitatea unui sos bogat de smântână și usturoi? Pieptul de pui cu sos de smântână, usturoi și parmezan este rețeta care îți va transforma orice masă într-o adevărată sărbătoare a simțurilor. Cu un gust delicat, acest fel de mâncare se adresează atât iubitorilor de carne de pui, cât și celor care apreciază preparatele ușor de gătit, dar cu un impact culinar deosebit.
Ce face acest preparat cu adevărat special este echilibrul perfect între texturile pieptului de pui fraged și sosul catifelat, pe bază de smântână, usturoi și parmezan, cu o aromă care nu este copleșitoare, oferind un gust profund și savuros. Sosul cremos și plin de savoare îmbracă fiecare bucată de carne, făcând fiecare îmbucătură un deliciu.
Această rețetă nu doar că este ușor de realizat, dar poate fi adaptată în funcție de preferințele tale. Poți adăuga ierburi aromatice pentru un plus de savoare sau poți opta pentru o variantă mai simplă, lăsând sosul de smântână și usturoi să fie vedeta absolută. Perfectă pentru o cină rapidă, dar elegantă, această mâncare se potrivește atât cu garnituri clasice, precum cartofi copți, piure sau orez, cât și cu legume la grătar sau salate proaspete.
Un fel de mâncare care combină simplitatea cu prezentarea elegantă, pieptul de pui cu sos de smântână și usturoi este exact ceea ce ai nevoie pentru o masă de neuitat, plină de gust și bună dispoziție! Este unul dintre felurile noastre principale preferate și îl gătesc destul de des, fiind de fiecare dată un deliciu! De data aceasta am servit pieptul de pui cu cartofi noi gătiți în doi pași: în primă fază fierți în apă cu puițină sare, apoi gătiți în tigaia wok cu foarte puțin ulei
Încep prin a da crustă pieptului de pui condimentat și dat prin faina, prăjindu-l în puțin ulei. Mereu am la îndemână tigaia @tefalromania , iar acum am facut upgrade la tigăi, astfel că folosesc gama G6 Unlimited cu înveliș antiaderent Titanium Anti Scratch cu indicator de temperatură. În aceeași tigaie pregătesc sosul și, în paralel, în tigaia wok, mă ocup de garnitură – cartofi noi gătiți în doi pași. Dacă nu îmi iese sincronizarea, faptul că tigaia e compatibilă cu cuptorul e un mare plus și mă ajută să păstrez mâncarea caldă până în momentul servirii.
Tigaia este obiectul meu preferat din bucătărie și îmi asigură mereu mese gustoase și rapide. O iau cu mine chiar și în concediu – iar asta nu e nici pe departe o glumă sau o exagerare 😊
Pentru a vizualiza rețeta în format video, vă rog apăsați aici!
Piept de pui cu sos de smântână, usturoi și parmezan
Equipment
- tigaie
- aragaz
Ingredients
- 800 g piept de pui
- ondimente pentru pui
- două linguri făină
- două linguri ulei
- doi căței usturoi
- 250 ml smântână dulce
- 50 g parmezan
- 12-16 cartofi noi medii
Instructions
- Condimentează pieptul de pui și dă-l prin făină.
- Prăjește pieptul de pui pe ambele părți în tigaia încinsă cu puțin ulei.
- După gătire, scoate pieptul de pui pe o farfurie și lasă-l să se odihnească.
- În aceeași tigaie adaugă usturoiul tocat, apoi smântâna dulce și parmezanul ras. Lasă sosul să dea în clocot, timp în care transferă bucățile de pui. Acoperă tigaia cu un capac și mai lasă la foc mic câteva minute.
- Separat, fierbe cartofii în apă timp de 10 minute, apoi transferă-i în tigaia wok. Stropește-i cu puțin ulei, presară sare și gătește-i câteva minute până când obții o crustă aurie – cartofii sunt delicioși gătiți în acest fel și sunt potriviți ca garnitura pentru orice friptura.
- Atât, simplu și categoric potrivit pentru o cină din weekend sau chiar din timpul săptămânii!
