Baghetă pizza

1.4K

Baghetă pizza – cel mai rapid și la îndemână mod de a-ți satisface pofta de pizza acasă.

Dacă ai poftă de pizza, dar nu ai o oră la dispoziție să frămânți și să dospești un aluat pentru pizza ca la carte, ideea mea de astăzi ți se va părea de-a dreptul salvatoare. Bine, nu vreau să zic că e mai rapid decât să pui mâna pe telefon și să comanzi una care îți place, dar e o variantă homemade care nouă ne place mult.

Nici măcar nu vin cu ceva nou, aceasta nu este o rețetă de pizza, ci doar o idee de prânz rapid și super gustos. Ingredientele pe care le folosești pentru această baghetă pizza rămân la alegerea ta, însă îți sugerez să ai neapărat un sos cu care să ungi baghetele (am folosit clasicul sos de roșii cu busuioc pe jumătate de baghetă, iar pe cealaltă jumătate am folosit în premieră pesto de busuioc făcut în casă – a ieșit excelentă pizza cu sos pesto, o să mai fac) și neapărat mozzarella rasă (am folosit mozzarella Gourmet de la Delaco și a fost cea mai bună alegere). Restul ingredientelor pot fi după gust: salam, șuncă, alte tipuri de brânzeturi, măsline, roșii, ardei, ceapă, ton, porumb – you name it!

Cât despre baghete, am ales unele rustice, dar puteți folosi baghetele clasice, sau chiar chifle ori batoane.

După ce pui ingredientele alese pe baghete, pune baghetele pizza într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și dă tava la cuptorul încins la 185°C pentru 15-20 minute. Baghetele pizza sunt crunchy, sățioase și foarte gustoase!

Las mai jos un videoclip super scurt cu modalitatea de preparare și bineînțeles că aștept pozele voastre cu baghete pizza aici sau pe Instagram cu tag @cantboilanegg ❤

Rețeta e to save, to try, to love ❤

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close