Pui la cuptor cu orez și ciuperci – un prânz rapid și delicios pentru toată familia, pregătit într-o singură oală.
Ce zici de un fel principal pentru prânzul în familie gata într-o oră? Am testat rețeta asta de pui la cuptor cu orez și ciuperci și îmi place din atât de multe motive! În primul rând, se face într-o singură oală, efortul este minim, iar efectul maxim. Atât puiul, cât și orezul sunt gătite perfect, într un preparat aromat și apetisant.
Am folosit o jumătate de pui de țară (poți folosi și pulpe superioare cu piele și os) pe care l-am prăjit pe ambele părți în oala de fontă (pe plită la foc mediu), câte 5 minute pe fiecare parte. Am scos puiul rumenit și am adăugat în oala de fontă o ceapă mare tăiată solzișori. Când ceapa a devenit translucidă, am adăugat 8 ciuperci Champignon tăiate felii și le-am sotat împreună. Am adăugat două măsuri/cups de orez și am lăsat pe foc amestecând încontinuu până când și orezul a devenit translucid. În final am adăugat șapte măsuri/cups de apă, două lingurițe de sare și piper proaspăt râșnit, am amestecat și apoi am adăugat puiul rumenit cu pielea în sus.
Am pus capacul oalei, am luat de pe foc și am dat oala la cuptorul încins la 200°C pentru 30 minute. Atât puiul, cât și orezul s-au gătit perfect!
După coacere, am uns puiul cu unt aromat cu usturoi (am amestecat o linguriță de unt cu doi căței de usturoi pisat și am uns partea superioară a puiului.
Prânzul face parte din categoria confort food și cu siguranță rămâne pe lista scurtă de mâncăruri de repetat! A fost delicios!