Waffles dulci – cea mai bună rețetă pe care am încercat-o

13.1K

Waffles, vafe sau gofre? Oricum le-ai spune, sunt perfecte pentru micul dejun. Pufoase, aromate, extrem de versatile, pot fi combinate în sute de feluri, după placul fiecăruia.

Fără să fi mâncat vreodată și fără să am pregătită o rețetă de waffles dulci, am cumpărat aparatul de waffles imediat după nuntă, în 2012. Încă îmi amintesc perfect conversația pe care am avut-o cu soțul în Lidl, magazinul meu preferat încă de pe atunci. Pe scurt, îmi doream aparatul de cum l-am văzut, iar el, soțul, încerca să mă convingă de faptul că aparatul acesta va fi încă unul pe care îl arunc într-un dulap deja plin cu lucrurile pe care am promis să le folosesc, dar pe care am lăsat apoi praful să se așeze! Încăpățânată cum sunt, nu l-am ascultat și am pus în coș magicul aparat de făcut waffles. Trebuie să știți că nu știam exact ce caracteristici trebuie să îndeplinească un aparat de facut waffles și că în acele vremuri (pot spune asta deși au trecut doar 8 ani pentru că știu exact ce vorbesc) găseam cu greu diferite aparate, ingrediente sau alimente la care visam (să vă mai spun că, din aceleași motive, mi-am adus din UK în bagajul de mână cana mea gradată Pyrex, pe care o prețuiesc ca pe aur?). Da, am început blogul pe vremea când locuiam în UK, iar când am revenit la crunta realitate din magazinele si supermarketurile românești în 2011, aș fi plecat înapoi alergând la rafturile pline cu ingrediente, accesorii și alte minuni culinare!

Revenind la povestea cu aparatul de făcut waffles din Lidl, după ce l-am cumparat, i-am dat dreptate (oarecum) soțului meu pentru că am folosit aparatul de fix două ori, după care a ajuns în dulapul cu alte lucruri uitate! Ce nu știam la acel moment, era că, peste câțiva ani, aveam să le ofer copiilor (într-o încercare de a le colora micul dejun) primele waffles din viața lor! Și de atunci au rămas în meniul nostru și le pregătesc, alternativ cu clătitele pufoase, aproape săptămânal, atât în varianta dulce, cât și sărată. Copiii pur și simplu le adoră iar eu sunt fericită că pot să am ca întotdeauna dreptate în relația cu soțul 😂

Vă mai spun ceva și apoi scriu această rețetă de waffles dulci 😊 Am încercat mai multe rețete de-a lungul timpului, însă aceasta este de departe preferata noastră. Waffles ies pufoase, aromate și au o culoare superbă! Mie personal îmi plac cel mai mult cu iaurt, semințe de chia, fructe proaspete și miere sau sirop de agave/arțar. Copiilor le plac și cu banane și nuci, iar eu sunt bucuroasă tare să le fac pe plac! Revenind la aparatul de waffles, nu știu cum sunt altele, dar al meu este perfect. Are 5 grade de rumenire și un led care se aprinde ca să mă anunțe că a atins temperatura optimă pentru coacere. Dacă îl mai vedeți prin Lidl, go for it, este exact ce trebuie!

Waffles – rețeta de bază

Equipment

  • Waffle maker

Ingredients

  • 250 g făină
  • 200 ml lapte
  • 2 ouă medii
  • 30 ml ulei de floarea soarelui
  • o lingură zahăr
  • o linguriță esență de vanilie
  • ¼ linguriță sare
  • o linguriță coajă de lămâie rasă
  • o linguriță praf de copt
  • 20 g unt (pentru uns aparatul)

Instructions

  • Cerneți făina cu praful de copt și sarea.
  • Bateți ouăle cu zahărul, uleiul și laptele. Adăugați esența de vanilie și coaja de lămâie.
  • Turnați amestecul lichid peste ingredientele solide și amestecați.
  • După ce pregătiți aluatul puteți încălzi aparatul de waffles.
  • Când aparatul este încins, ungeți-l cu puțin unt. În functie de dimensiunea aparatului, puneți una-două linguri de aluat și coaceți conform instrucțiunilor aparatului.
  • Serviți waffles cu iaurt, miere, fructe, ciocolată sau orice vă place!
Course: Breakfast
Cuisine: International
Keyword: Quick & Easy
Waffles cu iaurt, semințe de chia, zmeură și miere

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Like
Close
Can't boil an egg © Copyright 2022
Close